Comuna Rădășeni își continuă drumul spre modernizare și în anul 2021. Potrivit edilului Neculai Perju, în prezent în localitate sunt șapte proiecte în implementare ce vor fi finalizate în acest an. Astfel, fie că vorbim de infrastructura sanitară, rutieră, culturală sau școlară, în comuna Rădășeni toate sunt puse la punct.
Una dintre investițiile la care se lucrează în prezent este Căminul Cultural din satul Lămășeni, obiectiv aflat în reabilitare. Acest proiect, obținut prin AFIR, este în valoare de aproximativ 350.000 de euro, iar până în prezent au fost realizate 98% din lucrări. Tot prin AFIR, în satul Rădășeni se construiește o grădiniță cu program prelungit, acest proiect având o valoare de aproximativ 300.000 de euro.
Potrivit edilului Neculai Perju, lucrările la noua grădiniță sunt realizate în proporție de 80%, iar până la sfârșitul anului curent vor fi finalizate. Pe de altă parte, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, Școala Gimnazială „Ion Lovinescu” Rădășeni se află într-un proces amplu de reabilitare și modernizare. Neculai Perju a subliniat că proiectul are o valoare de 3,7 milioane de lei și va fi finalizat anul acesta.
„Toate școlile din comuna Rădășeni sunt reabilitate și modernizate. Investim în educație pentru că este unul dintre cele mai importante domenii”, a declarat Neculai Perju, primarul comunei Rădășeni.
De altfel, edilul a precizat că în centrul localității este un teren de sport modern care deservește copiilor și tinerilor care vor să facă activități sportive.
În ceea ce privește infrastructura sanitară, în comuna Rădășeni se află în construcție un nou dispensar uman ce va deservi cetățenilor. Potrivit primarului, acest proiect, în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei, este finanțat de Guvernul României prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar stadiul de realizare a lucrărilor este de aproximativ 80%, ceea ce înseamnă că până în luna august a acestui an va fi finalizat.
„În prezent avem doi medici de familie în localitate și intenționăm să aducem un medic stomatolog, dar să deschidem și o farmacie”, a spus Neculai Perju.
Pe de altă parte, tot în implementare este și proiectul privind aducțiunea de apă și apă uzată în satul Rădășeni, în valoare de 2,5 milioane de euro. Până în prezent, lucrările au fost efectuate în proporție de 75%, însă din cauza celebrei Ordonanțe 114, privind creșterea salariilor în construcții, acestea stagnează.
„Lucrările vor fi terminate în funcție de finanțările care vor fi, pentru că, din cauza Ordonanței 114, noi trebuie să alocăm 4,5 milioane de lei și nu dispunem de acești bani. OUG 114 a fost scrisă pe hârtie, însă cei care au inițiat-o au uitat să treacă acolo și locul de unde să asigurăm diferența de bani”, a subliniat Neculai Perju.
În ceea ce privește infrastructura rutieră, edilul de la Rădășeni a precizat că are în implementare două proiecte de reabilitare și modernizare a drumurilor. Primul proiect, finanțat prin PNDL, are o valoare de 5,6 milioane de lei și prevede modernizarea a 8 kilometri de drumuri comunale, în acest moment lucrările fiind efectuate în proporție de 95%. Cel de-al doilea proiect aflat în implementare este finanțat prin AFIR și prevede reabilitarea și modernizarea a 6 kilometri de drumuri comunale în satul Rădășeni. Valoarea acestuia este de 1 milion de euro, iar lucrările vor fi finalizate în luna august a acestui an.
Tot la acest capitol, edilul Neculai Perju a subliniat că a depus spre finanțare la Compania Națională de investiții două proiecte care prevăd asfaltarea a încă 20 de kilometric de drumuri comunale.
„Primul proiect este într-o stare avansată la CNI și prevede asfaltarea a 8 kilometri de drumuri comunale. Acum așteptăm să semnăm contractul de finanțare. Cel de-al doilea proiect este tot la CNI și așteptăm evaluarea finală și contractul de finanțare. Dacă aceste două proiecte vor fi implementate vom avea aproximativ 90% drumuri asfaltate în comuna noastră”, a precizat edilul.
Pe agenda primarului se mai află și un proiect foarte important de aducțiune a gazului metan, proiect ce a fost depus împreună cu localitatea Cornu Luncii, printr-o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară. Potrivit edilului, acest proiect ar urma să acopere toată suprafața comunei cu conducte de gaz metan.
Totodată, prin GAL „Valea Șomuzului”, va fi reabilitată termic Primăria Rădășeni, printr-un proiect în cuantum de aproximativ 60.000 de euro.
În ceea ce privește planurile de viitor, Neculai Perju a declarat că intenționează să modernizeze zona de agreement din comună, care până acum nu s-a aflat în proprietatea unității administrativ teritoriale. Acolo ar urma să fie amenajat un amfiteatru în aer liber.
Articol publicat de SuceavaLive
https://suceavalive.ro/administratie-de-succes-la-radaseni-proiecte-de-milioane-de-euro-atrase-de-primarul-neculai-perju/